Daniel Dumitru a trecut la odihnă în Domnul | Tabără de vară pentru copii! | Școala lui Samuel! | Sfârșit de cale – Sorin Băluță | Formarea caracterului – 7-12 ianuarie 2018

Neprihănirea samariteanului

Publicat pe 27-12-2012

Neprihănirea  samariteanului

Neprihănire înseamnă nevinovăţie, dar în contextul  Sfintelor  Scripturi se referă cel mai des la o stare spirituală a omului care îl face plăcut înaintea lui Dumnezeu. Există o neprihănire adevărată, care are la bază relaţia cu Dumnezeu şi sunt alte feluri de neprihăniri, inventate de oameni.

Iudeii credeau că neprihănirea poate fi obţinută  prin conformarea riguroasă  şi mecanică  faţă  de  litera  Legii. ,,Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele”(Luca 18,12), respectând  cu  stricteţe sabatul  şi  legile ceremoniale ale  curăţirii.

În legătră cu acest subiect Cuvântul lui Dumnezeu spune că ,,Acela care încearcă să ajungă la cer prin faptele lui de păzire a legii încearcă o imposibilitate. Nu este nici o siguranţă pentru acela care are o religie legalistă, o formă de evlavie”. HLL cap.7.Nicodim.

,,O religie legalistă este neîndestulătoare spre a aduce sufletul în armonie cu Dumnezeu.,,Cugetări cap.4

În contrast  cu  iudeii, care  urmăreau realizarea unei stări  neprihănite prin strădaniile lor legaliste,este religia seacă ,pasivă şi săracă în  fapte  ,caracteristică  timpului  nostru, sau cea a  harului  ieftin ,,Crede numai şi vei fi mântuit  tu  şi  toată  casa  ta,,

Nici această categorie de ,,credincioşi” nu vor primi mai mult decât fariseii ,chear dacă mântuirea este darul cerului ,, Credinţa în Hristos, acea credinţă care mântuieşte sufletul, nu este aşa cum o prezintă mulţi. “Crede, crede”, zic ei, “şi n-ai nevoie să ţii Legea”.Cugetări cap. 7.

Nici  religia legalistă aşa după cum nici  credinţa fără fapte  nu poate fi un răspuns pentru creştinii din veacul acesta ,, Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.Matei 5.20 ,,Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă,dacă n-are fapte ? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască?,, Iacov 2.14

Domnul Isus a prezentat , ÎN  PARABOLA  DESPRE  SAMARITEANUL  MILOS, neprihănirea adevărată, care nu reprezină  sisteme, crezuri sau ritualuri, ci  îndeplinirea faptelor de iubire. Iată lucrurile esenţiale pe care trebuie să le cunoştem:

La întrebarea pusă de învăţătorul legii : “Ce trebuie să fac?”  Isus a confirmat că iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de om este împlinirea legii, şi i-a spus: “Fă aşa şi vei avea viaţă veşnică,,

“Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între nişte tâlhari, care l-au dezbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat, şi l-au lăsat aproape mort. Pe când se afla acolo, un preot a trecut prin acel loc; el a văzut pe omul acela zăcând acolo rănit şi zdrobit, tăvălit în propriul său sânge;şi a căutat să se convingă pe sine că de fapt, cazul acela nu-l privea şi l-a lăsat acolo fără să-i dea vreun ajutor.. Apoi a apărut un Levit. Curios să ştie ce s-a întâmplat, el s-a oprit şi a privit la suferind. El era conştient de ceea ce trebuia să facă, însă aceasta nu era o datorie plăcută. Dar un samaritean, călătorind pe acelaşi drum, a văzut pe suferind şi a îndeplinit lucrarea pe care ceilalţi au refuzat s-o facă. Cu bunăvoinţă şi bunătate, el s-a îngrijit de cel rănit şi l-a dus la un han.A doua zi, când a pornit la drum, a scos doi lei, i-a dat hangiului, şi i-a zis: ‘Ai grijă de el, şi orice vei mai cheltui, îţi voi da înapoi la întoarcere.

Preotul şi levitul care trecuseră  pe lângă suferind,  se aflau printre ascultătorii lui Hristos. Aceştia pretindeau că sunt oameni pioşi şi neprihăniţi .Poate erau şi tâlharii, hangiul şi samariteanul acolo.Cele patru categorii de oameni au avut atitudini si reactii diferite fată de suferinţa umană, ceea ce denotă faptul că au avut mentalitaţi diferite şi filozofii de viaţă diferite.

1. Tâlharii .  Care e mentalitatea  unui tâlhar ? Ea poate fi exprimată în felul următor:

“Ce-i al meu, e al meu şi ce-i al tău, e tot al meu.” La baza acestei filozofii de viaţă stau  pofta păcătoasă, lăcomia, egoismul şi dorinţa de a poseda ceea ce nu-i aparţine. Mânat de aceste impulsuri păcătoase ale firii pământeşti, tâlharul e în stare de orice: de furt, de minciună, de înşelaciune şi de crimă.

În Maleahi 3, 8-9 , ni se vorbeşte de un alt mod de a-L înşela pe Dumnezeu: prin necredincioşia omului în plata zecimii şi a darurilor. Indiferent de forma în care se manifestă spiritul de înşelaciune, mentalitatea celui ce fură şi înşeală este aceeaşi: “Ce-i al tau este tot al meu.”

Așadar, se poate tâlhări şi fără violență. Desigur, există forme foarte subtile de hoţie şi Iuda era un astfel de hoţ. Să nu credeţi ca Iuda lua din mica visterie a bisericii fară să aibe niste argumente personale pentru gestul său !  Practic, el se plătea pe sine din visteria bisericii pentru orice slujbă pe care o facea pentru grupa ucenicilor sau pentru Domnul său.

2. Preotul şi levitul au fost la slujbele de la templu, ale căror servicii erau stabilite chiar de către Dumnezeu. A participa la acel serviciu, era un mare privilegiu. Şi totuşi, atunci când sunt confruntaţi direct cu suferinţa semenului lor, ei “trec înainte pe alături .De ce atâta indiferenţă faţă de suferinţa umana?

Un lucru este însă sigur: amandoi aveau o filozofie de viata  “Ce-i al tau , e al tau şi ce-i al meu, e al meu.”

Această categorie îi reprezintă pe oamenii corecţi, cinstiţi, care nu râvnesc la bunurile altora. Ei sunt pazitori pasivi ai legii, nu fura, nu ucid, nu comit adulter, etc., dar nici bine nu fac. Ei sunt creştini pasivi, care se mulţumesc să împlinească doar poruncile care încep cu “sa nu…”, dar le neglijează total  pe cele care încep cu “sa faci…”

În _ este o mare lipsă de religie personală şi a unui simţământ de obligaţie individuală de a avea compasiune  faţă de nefericirile altora şi de a lucra cu o bunăvoinţă dezinteresată pentru bunăstarea celor nenorociţi şi năpăstuiţi. Unii nu au nici o experienţă în aceste datorii. Toată viaţa lor au fost asemenea levitului şi preotului, care au trecut mai departe pe partea cealaltă. Vol.3.Datoria faţă de cei nenorociţi.

3. Hangiul Acest al treilea personaj al parabolei face un serviciu deosebit de util. Hanul său, aflat în drum, este deschis zi si noapte călătorilor obosiţi şi flamânzi. El este deranjat şi se deranjează pentru binele altora, oferindu-le adapost, hrană şi medicamente în caz de nevoie.

Hangiul nu are nici mentalitatea talharului, dar nici pe cea a preotului şi levitului. “Ce-i al meu e şi al tau… dar contra cost !” Hangiul face mult bine, dar pe bani .

4. Samariteanul reprezintă categoria acelora care sunt cu adevărat ajutoare ale lui Hristos şi care imită exemplul Său în facerea de bine.Acesta are o alta filozofie de viata,are mentalitatea cerului cu totul diferită de a celorlalţi semeni ai săi. Samariteanul a împlinit porunca: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, demonstrând astfel că el era cu mult mai neprihănit decât aceia care îl condamnau. Punându-şi în primejdie propria sa viaţă, el a tratat pe cel rănit ca pe propriul său frate. Acest samaritean reprezintă pe Domnul Hristos. Pildele Domnlui Hristos.

Religia Evangheliei   înseamnă  Hristos în viaţă – un principiu viu, activ. Ea este harul Domnului  Hristos descoperit în caracter şi manifestat prin fapte bune. Principiile Evangheliei  nu pot fi rupte de nici o parte a  vieţii practice.

Concluzii:

  1. 1. Râvnim la  bunurile semenilor noştri sau la cele care îi aparţin lui Dumneeu ?
  2. 2. Ne considerăm buni doar pentru că nu facem răul?
  3. 3. Obişnuim să  facem  bine din interes?
  4. 4. Suntem la dispoziţia Domnului gata de a lucra într-un mod dezinteresat spre binele celor care suferă?

O religie a formelor niciodată nu poate să conducă sufletele la Hristos; căci este o religie lipsită de iubire, lipsită de Hristos.

Nu este neprihănit cel care are doar plăcere de neprihănire, ci acela care împlineşte neprihănirea.

Nu trebuie să gândim că propriile noastre merite ne vor mântui dar nici nu ne putem aştepta să fim mântuiţi fără a  face nimic.

Neprihănirea adevărată  aduce fericirea, liniştea şi pacea suletească.

“Bine de cel neprihănit! Lui îi va merge bine, căci se va bucura de rodul faptelor lui.” Isaia 3,10.

PÎRȚAC MARIAN


Scrie un comentariu

Trebuie sa fii autentificat pentru a putea sa scrii comentarii.