Botez Cosmeşti

În data de 16 august 2009 în localitatea Cosmeşti a avut loc un eveniment plin de bucurii pentru fraţi, surori, părinţi, bunici, soţi dar şi pentru cerul întreg. Fraţii din Misiunile nr. 5 şi nr. 6 s-au adunat pentru a fi martori la ceremonia de înmormântare a „omului vechi” şi la declaraţia publică a celor 7 persoane care au ales să facă parte din împărăţia lui Hristos şi au vrut să facă public lucrul acesta.

Programul de la Casa de Rugăciune din localitatea Cosmeşti, condus de fratele Virgil Ipati, a început la ora 13:00, localul fiind neîncăpător pentru toate sufletele adunate cu acea ocazie. Fratele Cătălin Barnea a dat câteva sfaturi şi încurajări celor care au făcut acest pas, fratele Nicu Rusnac, pastorul misiunii nr. 5 împreună cu fraţii din comunitate fiind gazdele evenimentului. Tinerii din Budăi au lăudat pe Dumnezeu pentru purtarea de grijă şi binecuvântările Sale prin imnuri, atât acasă cât şi pe malul apei.

Înainte de botezul propriu-zis care a avut loc în apa Siretului (ce trece chiar prin localitatea Cosmeşti) încă un cuvânt scurt dar plin de semnificaţii a fost rostit de către fratele Valerică Iamandei. Pastorii celor două misiuni au oficiat actul botezului, după care au urmat felicitările şi cuvinte de îmărbătare şi laudă la adresa lui Dumnezeu din partea celor apropiaţi şi a tuturor fraţilor, pentru cei 7 noi membri adăugaţi în registrele cerului.

Apoi ne-am întors cu toţii la Casa de Rugăciune unde s-a servit  o masă simplă şi delicioasă pentru toţi participanţii.

Dumnezeu să binecuvânteze pe aceşti noi copii ai Săi, născuţi acum din apă şi din Duh. Fie ca să ne putem întâlni cu ei pe marea de cristal!

Mai jos puteţi vedea câteva fotografii de la acest eveniment, care se găsesc de asemenea şi în secţiunea Foto.

Related Images:

Lasă un răspuns