Conferinţa spirituală Moldova

Duminică 30 mai 2010 va avea loc Conferinţa spirituală bienală care precede reorganizarea administrativă a Conferinţei Moldova, la sediul din Budăi, Iaşi. La această ocazie deosebită sunt invitaţi să participe toţi fraţii de pe teritoriul conferinţei cât şi vizitatori. Gândul central care se va prezenta de această dată se bazează pe prima parte a textului din Iacov 4:8 „Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El se va apropia de voi…” Prima parte a programului, care va conţine în principal îndemnuri din cuvântul lui Dumnezeu,  va începe la ora 11:00 şi se va termina la ora 13:00, dupa care va fi pauza de masă şi un timp de părtăşie pană la ora 15:00 când va începe partea a doua, în care după o scurtă învăţătură, cei doritori vor putea să-I aducă laude lui Dumnezeu prin cântări, poezii sau experienţe, încheierea întregului program fiind undeva în jurul orei 17:00.

Luni 31 mai va avea loc a XI-a sesiune de delegaţi a Conferinţei Moldova, care are drept scop reorganizarea administrativă şi dezbaterea oricăror probleme la nivel de conferinţă.

Vă îndemnăm cu căldură să vă rugaţi pentru ca Dumnezeu să conducă tot ceea ce se va face în aceste zile şi lucrarea Lui să înainteze! Nu uitaţi de asemenea că este vital pentru noi ca fiinţe umane să ne apropiem de Dumnezeu!

Related Images:

Lasă un răspuns