Experienţa fratelui Ursache Toader

Experienţa fratelui Ursache Toader

Era în timpul celui de-al doilea război mondiat, într-un sat din Ucraina. Urscahe Toader era înrolat în război, dar era un om religios şi, spre surprinderea lui, unul dintre soldaţii români avea acolo pe front o Biblie din care le citea colegilor de cameră seara când aveau timp. Într-o zi de sâmbătă cei doi se aflau într-o misiune şi au descoperit într-o casă câteva femei adunate pentru rugăciune. Faţa soldatul ce obişnuia să citească colegilor din Biblie s-a luminat şi le-a salutat cu „Pacea Domnului”, spunând că şi el este adventist. Femeile nu ştiau ce să răspundă, căci soldaţii veniseră înarmaţi în căutarea unei case pentru garnizoană, iar ele nu ştiau ce se va întâmpla cu ele în câteva minute. Una dintre ele, plină de curaj şi de Duhul lui Dumnezeu i-a răspuns, însă cu îndrăzneală: „Cum? Vii la noi cu arma în mână şi ne spui: Pacea Domnului? Bărbaţii noştri sunt în închisoare, nu pe câmpul de luptă!” Uluit, soldatul adventist s-a întors şi a părăsit casa. Ceilalţi i-au urmat exemplul.

După câtva timp, Ursache Toader l-a întrebat despre credinţa lui, iar când s-a întors din război a căutat credincioşi care ţineau Sabatul şi nu au mers la război. Dumnezeu l-a pus în legătură cu fraţii noştri, chiar dacă zona în care locuia era o zonă săracă în membri ai bisricii noastre în acele vremuri.

Cât de minunat va fi atunci când acele femei credincioase adunate în Sabat în acel sat din Ucraina vor afla câte suflete au fost câştigate pentru veşnicie prin credinţa lor şi prin câteva cuvinte pline de curaj prin care şi-au exprimat tot principiul crezului lor! Cât de minunat va fi când îl voi întâlni şi eu şi copiii mei pe acel colportor obosit şi prăfuit care îşi petrecea timpul prin gări şi pe străzi fără să ştie câţi vor fi mântuiţi în urma unei simple şi neînseamnate insistenţe de a duce adevărul în casele oamenilor!

Related Images:

Lasă un răspuns