Săptămână de rugăciune pentru Tineret 25 martie – 3 aprilie 2016

Atât de bogat!!!

Departamentul de Tineret al Uniunii Române a Adventiştilor
de Ziua a Şaptea – Mişcarea de Reformă ne sugerează
o săptămână de consacrare dedicată studiului şi rugăciunii,
momente în care suntem chemaţi să reflectăm asupra
bogățiilor inestimabile cu care Dumnezeu ne-a înzestrat pe
fiecare dintre noi. Alegând să creeze oameni pentru a popula
planeta Pământ, Creatorul le-a oferit acestora nu doar suflare
de viață, ci și daruri deosebite, talente valoroase care, folosite
cu înțelepciune, le poate aduce satisfacția conlucrării cu El.
Intitulat „Atât de bogat!!!”, studiul de față ne ajută să
conștientizăm valorile pe care le deținem, să evaluăm tezaurul
de care dispunem și să alegem să investim profitabil ceea
ce ne-a fost încredințat.
Sabatul din 2 aprilie 2016 va fi o zi de post, în cadrul căreia
vom cere în mod deosebit călăuzire divină pentru a putea
elabora noi planuri de acțiune în lucrarea solemnă de salvare
a sufletelor.
Duminică, 3 aprilie 2016, se va strânge un dar
special, care va fi folosit în scopul promovării activităților
pentru tineret din Uniunea Română.
Fie ca Dumnezeu să trezească în noi spiritul responsabilității,
reușind să evaluăm corect scopul vieții noastre în această lume,
și să ne determine să lucrăm mai mult în favoarea semenilor,
investind astfel tot ceea ce deținem în banca cerului. Amin!

Descarcă prelegerea în format PDF.[download id=”498″]

Related Images:

Lasă un răspuns