Săptămâna Internațională de Rugăciune – Fericita noastră Speranță

Eli Tenorio

Alătură-te nouă pentru o săptămână specială de rugăciune între 21-30 august 2020

Fericita noastră speranţă

21-30 August 2020

Dragă familie a Mișcării de Reformă din întreaga lume,

Fie ca pacea Domnului nostru Isus Hristos să fie cu fiecare dintre voi și familiile voastre.

Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga și va căuta Fața Mea, și se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul și‑i voi tămădui țara. (2 Cronici 7:14)

Prin această scrisoare invităm toate bisericile noastre să ni se alăture pentru o săptămână specială de rugăciune, care va avea loc în perioada 21–30 august 2020, cu tema „Speranța noastră binecuvântată”.

Trăim în vremuri periculoase și, potrivit profeției, mai multe necazuri urmează să vină asupra acestei lumi. Știm că biserica va fi afectată de neliniştea care va veni.

Să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. (2 Timotei 3:1)

Unii dintre frații noștri sunt bolnavi, iar alții au murit recent; călătoriile pentru lucrare misionară au fost împiedicate, adunările bisericii sunt limitate în unele locuri și interzise în altele.

Prin urmare, urmând exemplul bisericii lui Dumnezeu în trecut când se confrunta cu vremuri dificile, vrem să ne unim în ocazii speciale de rugăciune, să intervenim pentru cei bolnavi și îndoliaţi.

Este timpul să căutăm, din toată inima noastră, Sursa puterii noastre ca să putem fi umpluți de Duhul Sfânt, astfel încât în mijlocul încercărilor și necazurilor să putem continua „așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos. (Tit 2:13)

Trebuie ca Duhul Sfânt să ne reamintească faptul că, în ciuda tuturor atacurilor inamicului împotriva biserica lui Dumnezeu, nu trebuie să ne temem de nimic, întrucât Dumnezeu are controlul asupra lucrurilor:

„Nu avem de ce să ne temem pentru viitor, cu excepția faptului că vom uita modul în care ne‑a condus Domnul, și învățăturile Lui din istoria noastră trecută” , Schiţe din viaţa mea, p. 196.

Domnul este scăparea celui asuprit, un refugiu în vreme de necaz”. (Psalmii 9:9 engl.KJV)

Ca material ajutător pentru biserici în această săptămână specială de rugăciune, înregistrăm șapte predici în engleză cu următoarele subiecte prezentate de următorii vorbitori:

Speranța în timp de criză și nedreptate – Fratele David Zic (Departamentul de Educație)

Vineri, 21 august,

Speranța noastră de mântuire – Fratele Davi P. Silva (Departamentul Școlii de Sabat)

Sabat, 22 august,

Familia: un far al speranței – fratele Rolly Dumaguit (Departamentul de familie)

Duminică, 23 august,

Tineretul: Speranță pentru viitor – Fratele Adrian Finaru (Departamentul de Tineret)

Miercuri, 26 august,

Hristos, singura noastră speranță – Fratele Liviu Tudoroiu (Secretar CG)

Vineri, 28 august,

Fericita noastră speranță – Fratele Eli Tenorio (Președintele CG)

Sabat, 29 august,)

În locurile cerești – Fratele Peter Lausevic (Secretar regional al America de Nord)

Duminică, 30 august,

Aceste predici vor fi transmise pe YouTube la datele specificate mai sus. De asemenea, vor fi oferite ca material ajutător pentru biserici, astfel încât frații care se pot întâlni în biserică să poată viziona aceste videoclipuri împreună, iar bisericile care nu sunt în stare să se întâlnească își pot încuraja membrii să vizioneze aceste videoclipuri pe linkurile pe care le vom face disponibile în curând sau să transmită curând aceste predici prin intermediul mass-media locală sau prin orice platformă pe care o folosesc pentru a se întâlni online.

Cu toate acestea, bisericile se pot simți libere să aibă și proprii lor vorbitori. Important este că fiecare biserică să găsească o cale de a ne întâlni în persoană sau online și că toți să fim uniți în rugăciune în aceste zile căutându‑L pe Domnul într-un mod special.

Dacă biserica dvs. a planificat deja un alt eveniment pentru această perioadă, vă încurajăm în continuare să vă alăturați nouă în rugăciune, chiar dacă subiectele întâlnirilor dvs. diferă de cele propuse pentru Săptămâna Rugăciunii.

Fie ca Dumnezeu să continue să vă aibă în pază pe dumneavoastră și pe cei dragi.

Fie ca numele lui Dumnezeu să fie proslăvit și poporul Său să fie binecuvântat.

Fratele tău în Fericita Speranță,

Eli Tenorio, președintele CG,

În numele Consiliului Conferinței Generale

Related Images:

Lasă un răspuns